O zi a deznădejdii

          

          

             O scânteie din para focului se înalță iar apoi cade încetișor pe obrazul unui sutaș roman. Trezindu-se ostașul își aduce aminte de evenimentele din seara trecută în care un anume Isus din Nazaret a fost adus la judecată. După ce se dezmeticește puțin merge și la ceilalți ostași care cântau ”o sole mio” pe ritm de sforăit și îi trezește ca să se pregătească pentru o nouă zi.

            Într-un sunet de bas al sforâiturilor lui Pilat soția sa se trezește buimăcită de clipele în care nu a putut să doarmă deoarece a avut un vis ciudat cu o persoană, persoană pe care apoi o recunoaște ca fiind acel Isus adus să fie judecat.

            Primele raze ale soarelui care pătrund în locul judecării pe pardoseala pietruită acoperită cu rouă fac din acest loc imaginea unei mări de sticlă. Dintrodată porțile Gabatei se deschid larg iar puhoi de oameni intră pe ele iar în fața mulțimii se afla acel numitul Isus din Nazaret.

            După un scurt proces se ia o decizie mare, decizie care dăinuie peste veacuri iar aceasta este decizia mulțimii care striga în cor „Răstignește-L, Răstignește-L”.

            Decizia luată și pusă în aplicare peste puțin timp a fost un act prin care o altă mulțime de oameni au fost printre cei ce și-au pierdut speranța. A fost o zi în care speranțele ridicări Israelului ca stat s-au năruit. A fost ziua în care femeia gârbovă și-a pierdut credința de altă dată iar acum cu boala sa se duce la medic nu la sinagogă. A fost ziua în care mulțimea care a mâncat pâine și pește se întreabă dacă pâinea a fost bio sau nu iar peștii să nu fi fost din aceia clonați.

            Petru deasemenea se întreabă și el dacă nu cumva Isus a mințit când a spus că „El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu   ”. Lazăr, la presiunea necredincioșilor, se duce și își face un control medical să vadă dacă nu cumva moartea lui a fost doar o moarte clinică.

            Ucenicii pierzânduși speranțele iau decizia ca în zilele următoare să meargă din nou la o partidă de pescuit și să se bucure de glumele pescărești.

            Gadareanul auzind că Hristosul cel care i-a oferit eliberarea se sub puterea demonică este răstingit se oprește din a-L vesti pe Hristos ca Domn. Leprosul vindecat nu se mai arată preoților. Bartimeu stă ascuns în casă iar fiica lui Iair aflându-se în fața altarului nici că nu-i pasă de cel ce a înviat-o din morți pe când era doar o copilă. Maria se intreabă de ce tocmai fiul ei trebuie să moară atârnat pe cruce ca un blestemat.

            Ziua de 14 nisan 27 a fost poate cea mai oribilă zi din istoria omenirii. A fost ziua deznădejdii, ziua în care și speranța a ajuns să moară până la urmă. A fost vinerea deznădejdii dar … va veni duminica istorică, duminica care a făcut ca istoria omenirii să se împartă în două, ziua în care orice cunoștiință cu privire la situația omului după moarte este aruncată în aer, ziua în care fariseilor și saducheilor le pleznesc venele în cap de vestea că Isus e viu. Ziua în care cărturarii își aruncă la coșul de gunoi ideile cum că Isus nu este Dumnezeu. A fost ziua în care speranța reînvie din propriai cenușă, asemenea păsări phoenix, a fost ziua salvării mele și poate fi și ziua salvării tale.

 

 

Relația dintre autoritatea preotului, pastorului, clerului și textul Sfintelor Scripturi

Introducere

 

            Autoritatea care i se conferă preotului, pastorului sau clerului de pe paginile Bibliei este diferită sau asemănătoare în funcție de confesiunile de care discutăm. Perspectiva pe care o voi aborda este una generală. În fiecare capitol al acestui articol am luat părerile anumitor teologi din diferite confesiuni cu privire la această relație de autoritate..

 

Săvârșirea Actelor de Cult

 

            ,,Episcopul este prin excelență reprezentantul văzut al lui Hristos și lucrează în voia lui Hristos”[1]. El este ales și împuternicit de Hristos așa cum  ,,El este trimisul sau Apostolul Tatălui”[2].

,,Prin preoți se săvârșesc și sfânta jertfă și alte slujbe, întru nimic mai prejos de sfânta jertfă și în ce privește vrednicia preoțească și în ce privește mântuirea noastră”[3]. Fără preot nu pot exista Taine în Biserică iar fără Taine creștinul devine un necreștin, devine un nemântuit. 

Comunitatea ,,are nevoie de Hristos ca Mijlocitor, iar faptul acesta trebuie să se facă vizibil prin preotul slujitor și mijlocitor”[4].

Cu privire la predicarea Evangheliei pastorul, preotul ,,care propovăduiește Cuvântul lui Dumnezeu cu autoritate se găsește el însuși sub autoritatea Cuvântului pe care îl propovăduiește și trebuie să i se supună. … El vorbește cu autoritatea lui Dumnezeu”[5].

 

Interpretarea Bibliei

 

,,În ce privește interpretarea, este limpede că aceasta aparține Bisericii … înseamnă că numai persoanele autorizate de ea au dreptul să interpreteze oficial Sfânta Scriptură”[6] susține Gheorghe Remetă.

Dacă numai Biserica are voie să interpreteze Biblia se ivește ,,o eroare mult mai periculoasă … și anume că Scriptura nu are mai multă greutate decât i se acordă prin consimțământul Bisericii. Este ca și cum adevărul etern și inviolabil al lui Dumnezeu ar depinde de decizia oamenilor!”[7].

Pe vremea reformatorilor ,,Biserica Catolică a slăbit autoritatea Bibliei ridicând tradițiile bisericești la nivelul Scripturii și insistând asupra faptului că învățătura Bibliei poate fi transmisă creștinilor numai prin intermediul papilor, conciliilor și preoților”[8].         

 

Sfințirea Credincioșilor

 

Dumitru Stăniloae afirmă că o ,,viața virtuoasă, după normele și modelele vii din Biserică, și în primul rând după modelul Hristos și lectura Sfinților Părinți ascut discernământul în legătură cu textele Scripturii”[9]. Creștinul trebuie să înțeleagă corect Sfânta Scriptură deoarece ,,Scriptura scrisă este autoritatea finală pentru noi”[10] nu altceva sau altcineva.

,,Dorința noastră – a preoților – este să-i vedem pe membrii bisericii noastre crescând din punct de vedere spiritual și devenind independenți, adulți, maturi în Hristos, privind spre El pentru toate nevoile lor”[11].

,,Preotul simbolizează pe Hristos ca Mijlocitor, simbolizează faptul că omul nu poate intra prin sine în relația iubitoare nesfârșită cu Dumnezeu“[12].

 

Concluzie

 

            Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni enumeră anumite slujbe pe care Dumnezeu le-a lăsat pentru formarea credincioșilor iar preotul, pastorul și clerul ca ordinați pentru aceste slujbe primește o anumită autoritate.

            Cel sau cea care oferă autoritate unei persoane sau unui grup de persoane este Biserica, în primul rând. Dacă Biserica nu hirotonisește o persoană ca preot aceea persoană nu va avea autoritate. Apoi clerul trebuie să aibă în vedere că trebuie să trăiască într-o relație totală de textul Sfintelor Scripturi deoarece ei vor fi răspunzători pentru modul cum i-a condus spre desăvârșire pe credincioși.

 

---

[1] Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxă, Vol. III, Pag. 156.

[2] Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxă, Vol. III, Pag. 159

[3] Isidor Mărtincă, Sacramentele Bisericii Catolice, Pag. 147.

[4] Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. II, Pag. 244.

[5] John W. Stott, Portretul Predicatorului, Pag. 31.

[6] Gheroghe Remete, Dogmatica Ortodoxă, Pag. 103.

[7] Jean Calvin, Învățătura Religie Creștine, Vol. 1, Pag. 174.

[8] James M. Boice, Fundamente ale Credinței Creștine, Pag. 47-48.

[9] Jurgen Henkel, Îndumnezeirea și etică a iubirii în opera părintelui Dumitru Stăniloae, Pag. 157.

[10] Waynde Grudem, Bible Doctrine, Pag. 47.

[11] John W. Stott, Portretul Predicatorului, Pag. 31

[12] Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. II, Pag. 238.

Aproape de oameni, împreună cu ei

Un mare politician român, pentru a atrage electoratul de partea sa, a folosit odată motto-ul ,,aproape de oameni, împreună cu ei”, motto care s-a dovedit a fi eficient. Stând şi meditând la acest slogan , m-am gândit la cât de important,  eficient şi înţelept, totodată, ar fi dacă l-am pune şi în practica slujirii spirituale. De multe ori slujitorul creştin a fost înţeles ca un slujitor prin Cuvânt şi doar atât, însă adevăratul slujitor trebuie să se implice, într-o  mare măsură şi  în viaţa socială a enoriaşilor, şi nu numai a lor. Un adevărat slujitor, atestat de Dumnezeu, trebuie să cunoască problemele şi nevoile comunităţii în care slujeşte, de aceea aş dori să prezint două dimensiuni ale unei slujiri eficiente.

În primul rând un slujitor trebuie să fie solidar cu  comunitatea în care slujeşte. Spun aceasta deoarece nimeni nu poate sluji oamenilor independent de ei. Slujitorul trebuie să se coboare de la biroul de studiu pe străzi, prin parcuri, prin case pentru a vedea nevoia comunităţii, pentru a cunoaşte problemele oamenilor; el trebuie să slujească prin toate formele de viaţă socială. El trebuie să trăiască şi să slujască alături de oameni, deoarece, după cum spune Paul Evdokimov, „nici Dumnezeu nu a trăit separat de noi, ci l-a trimis pe Emanuel care înseamnă Dumnezeu cu noi.”

           Un slujitor eficient trebuie să arate că şi el este o persoană ca oricare alta, că şi el a avut eşecuri şi deficienţe, probleme şi necazuri, dar le-a biruit; şi … cine este cel mai calificat să se ocupe de problemele altora decât acela care a făcut faţă propriilor eşecuri şi probleme?

           În al doilea rând, un slujitor trebuie să arate acea stare de solicitudine faţă de comunitatea în care slujeşte. Nevoie de solicitudine? Da, deoarece sunt tot felul de ameninţări de ordin general care nu pot fi învinse doar prin acţiuni proprii, ci sunt necesare pentru înfrângerea acestora acţiuni comune ale întregii comunităţi. Sunt momente în viaţă când un creştin are nevoie mai mult decât de cuvinte, are nevoie de o prietenie, de amabilitate, de o purtare de grijă din partea slujitorului.

             Atunci când un slujitor vede o nevoie, el nu trebuie să aştepte să i se ceară ajutorul, ci el este automat chemat la acţiune, după cum spunea Bill Lawrence în cartea Păstorirea Eficientă: ,,un păstor este un supraveghetor calificat, care păstoreşte turma lui Dumnezeu, echipând sfinţii pentru lucrare, învăţându-i să cunoască şi să trăiască adevărul lui Dumnezeu”.

              Adevăratul slujitor trebuie să trăiască alături de oameni pentru a le cunoaşte problemele şi alături de Dumnezeu pentru a le rezolva. Privind la omul lui Dumnezeu Neemia, vedem cum el a renunţat la rangul înalt pe care îl deţinea în Imperiul Babilonian pentru a se coborâ la lopată şi târnacop, pentru a lucra la restabilirea zidurilor în ruină ale Ierusalimului. A lucrat alături de ,,fratele Ion care era olog” şi de „sora Saveta care nu auzea cu o ureche”, şi aceasta doar de dragul lui Dumnezeu.

              Unii, ca păstori ai unei biserici, alţii ca viitori slujitori, trebuie să lepădăm costumul şi cravata, să ne suflecăm mânecile, să luăm ştergarul şi să slujim aproape de oameni şi împreună cu ei.

 

               Acest articol a mai fost publicat în revista „Ecouri ITP” și pe web-site-ul „www.ecouri-itp.ro”.