Împărați romani (2/8)
Scris de nicucretu pe 22/09/2009
2. Împăratul Tiberius ,,Eu doresc ca oile mele să fie tunse şi nu jupuite de piele”[1]
Chemat urgent de o scrisoare a mamei sale, Tiberius nu se ştie sigur dacă la mai prins în viaţa pe Augustus, relatează Tacitus. Prudenta Livia ,,înconjurase palatul şi drumurile cu străsnicie trupe de pază; din vreme în vreme se răspândeau veşti îmbucurătoare, până când, după ce au fost luate toate măsurile cerute de împrejurări, lumea a aflat în acelasşi timp că Augustus a murit şi că Tiberius Nero a luat puterea”[2]
În prima şedinţa la Senat, el a dorit să discute doar testamentul lui Augustus şi sa plâns că el nu poate face faţă la o asemenea povară de grea cum a făcuto divinul Augustus, şi că doar cu ajutorul oamenilor iluştrii ai Republicii va putea duce greul mai departe[3].
Tiberius a fost o persoană caracterizată ca şireată, făţarnică, din cauză faptului cum a aportat problema sa şi a imperiului în faţa senatului.
Politica internă pe care el o ducea era ca în imperiul pe care îl conducea să consolideze pacea, să aducă prosperitate şi respectul legilor.
Politica externă a lui Tiberius era continuarea programului lui Augustus. Întărirea teritoriilor de la Rin, Dunăre şi din Orient, şi caştigarea de noi teritorii. După anexarea statelor Cappadocia şi Commagena, graniţele imperiului au ajuns până la râul Eufrat, care despărţea cele două imperii rivale: cel partic şi cel roman .
[1] Ibidem, pg 72
[2] Tacitus, Anale, I, 5
[3] Dumitru Tudor, Figuri de Împăraţi Romani, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974, Volumul I, pg 73
