Închinare eronată d.p.d.v. teologic

                                                                                                                                                                                                                                                    Trăim într-o lume și într-un sistem de genul „copy-paste”. Ne place să copiem ideile frumoase de la alții și să le prezentăm altora și nu e greșit. Ne place să privim principiile bune din viața unor persoane și să încercăm să le trăim si noi și nu e greșit. Ne place să privim la realizările altora și să dorim să realizăm și noi aceleași lucruri și nu e greșit. Ne place să cântăm cântările altora și nu e greșit. Ne place să luăm de la alții și totuși nu e greșit deoarece suntem o „specie” care trăiește în continuă asimilare și în deplină creștere intelectuală.

                   Putem avea mai multe cunoștiințe decât aveau înaintașii noștri, materiale care ne sunt oferite sunt mult mai multe, potențialul e mult mai mare, nivelul e mult mai ridicat și totuși există o problemă: credibilitatea acestor informații. Există cărți care din punctul meu de vedere sunt doar  o crimă naturală deoarece pentru ele sau tăiat pomi degeaba pentru a avea hârtie la tipărit. Există cântări care din punctul meu de vedere nici nu ar trebui gândite ca existente și totuși s-a epuizat mult timp din viața unor persoane ca aceste cântări să fie compuse. Există traduceri ale unor cântări care din punctul meu de vedere, și din punct de vedere și biblic de data aceasta, ar trebui puse la Recycle Bin și să se clickuie  Empty Recycle Bin ca ele să nu mai existe.

                     Suntem generația în care megaformațiile creștine, gen Hillsong, sau interpreți creștini, gen Michael W. Smith, sunt ascultați la maxim iar cântările lor sunt arhicunoscute. Imi plac unele melodii de la Hillsong, îmi place Michael W. Smith, dar problema care o ridic este modul cum unele cântări de-ale lor și de-a multor alți interpreți sunt traduse în limba noastră. Avem cântări de genul „Trăim vrem de har ca Ilie”. Doamne ce mare har era pe vremea lui Ilie :) când Ilie a fugit să se ascundă de Izabela. Obadia a ascuns o sută de proroci prin peșteri și îi întreținea cum putea. Izabela omora pe prorocii Domnului, promova închinarea la idoli precum Baal și Astartea și noi cântăm cu atât har „trăim vrem de har ca Ilie”. Nu știu ce Biblie a citit acela care a tradus-o sau a compus-o dar este total pe lângă Biblie. Iar cei care o cântați și vă place foarte mult ori nu o mai cântați ori îi schimbați versurile, să nu ne bată Dumnezeu că promovăm idei mincinoase sau … chiar să ne asculte și să ne de-a vremuri ca ale lui Ilie.

                      Ca să nu ofer doar un argument pentru cei care sunt împotriva cântărilor noi aș dori să i-au o cântare de prin harfele noastre mult iubite și de demult. Avem cântarea care provoacă atâtea lacrimi în biserici când se cântă și care spune „păcătos ca mine nu-i, Isus nimenea, pe fața pământului …”. Oare chiar e adevărat? Poate am păcătuit cumva și ne simțim păcătoși și în subiectivismul nostru o vedem atât de adevărată dar în obiectivitate ea este o minciună, scuze pentru cei care se simt atacați dar acesta-i adevărul.

                   Acum 2 săptămâni am fost invitat în cameră la sora mea să îmi spun părerea despre o melodie, la prima vedere foarte frumoasă, cântată de una din interpretele renumite în Romania, nu dau numele că nu vreau să atac pe nimeni dar dacă va auzi și își va schimba cântarea sau versul mă bucur. Ultimul vers de la prima strofă suna în modul următor „În Cuvântul întrupat în Dumnezeu” – Erezie – erezie – erezie. Cum poate ceva să fie întrupat în Dumnezeu? Doamne câtă erezie putem pune doar ca să sune versul frumos și să aibe rimă strofa.

                     Iubesc cântările, le cânt, fac parte din viața mea și îmi fac viața mai frumoasă dar vorbesc de cântări, nu de imitații, nu de falsuri. Dacă tot vrem să traducem cântări măcar să le traducem BINE, dacă tot vrem să cântăm să cântăm cântări cu bază biblică nu doar să sune bine. Dumnezeu vrea să mergem cu laude înaintea Sa, vrea să glorificăm, să proslăvim Numele Său dar în același timp vrea ca totul să fie adevărat și real. Lui nu-i plac cântările mincinoase și vrea ca tot timpul când Îl vom lăuda să mergem cu o închinare adevărată și bună nu cu o închinare eronată din punct de vedere teologic. Celor care nu sunt de părere cu Cuvântul lui Dumnezeu le recomand să cânte cântare „Suntem duși și clătinați”- cu adevărat.

Pe ”aripi de patine”

Citind azi presa am dat peste un articol in care scria ca „Evgeni Plushenko este  noul campion european la patinaj artistic”.

Auzind mai de mult despre el curiozitatea m-a patruns in a-i vedea serviciul. Dintr-un simplu click filmuletul a inceput sa se incarce iar ochii mi se faceau tot mai mari. M-a surprins foarte mult lejeritatea si  pasiunea cu care si-a facut servicul.

Un alt aspect care mi-a mai iesit in evidenta a fost concentrarea la a da ce este mai bun din el. Atunci cand publicul il aclama prin batai de palme, fluieraturi si strigate el ramanea concentrat la ceea ce facea. Stia ca are ceva de facut si acel ceva trebuia dus pana la capat in cea mai buna ordine.

Mi-a placut foarte mult, m-a incurajat intr-un fel si pe mine a da tot ce am mai bun din mine atunci cand va fi nevoie … Ce sa mai spun … priviti-l si veti vedea.

”Romania lui Boc” sustine homosexualii

De la inscaunarea celor patru succesive “guverne Boc”, Romania a manifestat pe plan international o evidenta pozitie favorabila homosexualitatii. Reprezentantii tarii noastre au votat anul trecut, in cadrul ECOSOC, in favoarea acordarii de statut de observator ONU unui grup homosexual brazilian suspectat de pedofilie. La sfarsitul lui 2008 2008, Romania  a votat si in favoarea unei alte rezolutii pro-homosexuale initiate de aceasta data de Franta.Conform Agentiei de Investigatii Media, la finele lui decembrie 2009 la ONU s-a votat o rezolutie privind orientarea sexuala care a fost respinsa la limita * Spre rusinea poporului, reprezentantul Romaniei a votat pentru * Salvarea a venit de la tarile arabe * C.V. Tudor si Dan Ciachir comenteaza oribilul demers. Activistii homosexuali si tarile care sprijina relatiile dintre persoanele de acelasi sex fac eforturi tot mai mari pentru a promova inserarea unor notiuni referitoare la „orientare sexuala” in tratatele internationale privind drepturile omului de sub egida ONU. De asemenea, se incearca interpretarea tratatelor internationale existente ca interzicind discriminarea pe baza de “orientare sexuala.”
 
Desi sustinute, eforturile nu s-au concretizat pana in prezent, la ultima incercare, din decembrie 2009, rezolutia privind „orientarea sexuala” fiind respinsa, la limita. Astfel, 76 de tari, majoritatea arabe si africane, au votat impotriva, in timp ce altele 72 au fost pentru promovarea rezolutiei, iar 26 s-au abtinut. Printre guvernele pro-homosexualitate s-a numarat si cel al Romaniei, ceea ce a starnit cateva controverse, tinand cont si de faptul ca, anterior, tara noastra a votat constant impotriva rezolutiilor pro-homosexuale.
De cand guvernul Boc a venit la putere situatia s-a schimbat. Reprezentantii guvernului voteaza in favoarea homosexualitatii. Un astfel de exemplu s-a consumat nu mai departe de acum un an, cand Romania a votat, in cadrul ECOSOC, in favoarea acordarii de statut de observator ONU unui grup homosexual brazilian suspectat de pedofilie. Totodata, din Decembrie 2008, tara noastra a votat in favoarea unei alte rezolutii pro-homosexuale initiate de aceasta data de Franta.

 
C.V. Tudor: “Sodomia este, dupa ucidere, al doilea pacat de moarte”
 
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a tinut sa precizeze pentru Agentia de Investigatii Media faptul ca este inadmisibil ce a facut Guvernul Romaniei si ca el nu va putea fi niciodata de acord cu asa ceva. „Nu se poate asa ceva. Nu cunosc ce a votat Guvernul sau daca a votat asa ceva, dar nu voi fi niciodata de acord. Eu sunt categoric impotriva acestui lucru. Sodomia este dupa ucidere, al doilea pacat de moarte. Nu voi fi cu nimic de acord care sa sustina homosexualitatea. Nu sunt nici pentru lichidarea acestor pacatosi, dar daca nu se pot abtine sa-si consume viciul in liniste, fara ostentatie, fara parade si fara alte drepturi speciale asa cum cer ei. Am ajuns in situatia ca ei sa se considere normali, iar pe noi nebuni. Este inadisibil asa ceva si este exclus sa pot accepta orice fel de oficializare a relatiilor dintre persoanele de acelasi sex, sau Doamne fereste chiar casatorii si adoptii”, a declarat presedintele PRM, completand ca, in calitate de europarlamentar, va face tot ce-i sta in putere pentru ca in Romania homosexualii „sa fie tinuti la respect”, deoarece „au intrecut orice limita”.
 

Dan Ciachir: “Nu este votul unui popor, care nu a decazut intr-atat”
 
Pe de alta parte, specialistul in teologie Dan Ciachir este de parere ca votul exprimat de Guvernul Romaniei este unul „anticrestin” si care se coreleaza cu paganismul Europei Centrale. „Este votul unei administratii, nu al unui popor, care nu a decazut intr-atat. Sunt convins ca Rusia, de exemplu, nu a votat favorabil. Cum sunt convins ca Israel a votat pentru. De asemenea, tarile arabe ne dau din nou o dovada de superioritate, in timp ce tarile europene, asa zise tari crestine, promoveaza o legislatie straina de crestinism. Nu este posibil ca intr-o tara in care 86 la suta din populatie este crestin ortodoxa, administratia sa voteze asa ceva si sa comita o samavolnicie. Iar pentru un popor cu o asemena frecventare a Bisericii se pare ca este mai rau ca pe vremea lui Ceausescu”, a apreciat Dan Ciachir.

Articol preluat in integralitate de pe www.gardianul.ro

Împăratul Claudius ,,Sclavul femeilor şi al liberţiilor” (4/8)

S-a născut în anul 10 d.Hr. în oraşul Lugdunum (Lyon), în Galia, şi a primit numele de Tiberius Claudius Drusus[1].

    El a ajuns pe tron la vârsta de 50 de ani. El a fost unchiul lui Caligula, frate cu Germanicus, tatăl lui Caligula. Sângele care îi curgea prin vene reunea săngele ambelor familii, Iulia şi Claudia.

   El a suferit de mic copil o boală primejdioasă care l-a slăbit de numa, ceea ce la făcut mai târziu inapt pentru orice slujbă publică. Însuşi mama lui spunea despre el “ că este o arătare de om pe care natura numai a început-o, fără a o termina”[2].

   Deşii avea o arătare hidoasă, el a ştiut să conducă imperiul destul de bine. El a  făcut din Roma un stat birocratic, care era condus de comitete şi secretari. În timpul domniei lui, provinciarii au primit dreptul de a fi cetăţeni ai imperiului roman[3], ce era un privilegiu foarte mare în vremea aceea.

   Prin multele restaurări pe care le-a făcut a fost readucerea religiei romane la o statură proeminentă în imperiu, deoarece el avea o repulsie faţă de cultele străine.

   De la Suetonius avem informaţia că în  timpul domniei lui Claudiu evreii au fost expulsaţi din Roma. Aceasta se datorează deoarece a fost o ,,instigarea unui anume Crestus”[4]. Unii teologi afirmă că Suetnoius la încurcat pe Cristos cu  Crestus şi instigarea care a avut loc între evreii din Roma erau evreii mesianici si  evreii iudaizatori.

   În Fapte 18:2, este vorba despre expulsarea lui Priscila şi Acuila din Roma, care se datoreaza ordinului lui Claudiu de expulsare. Majoritatea teologilor pun acest eveniment  ca consecinţa la ,,instigarea unui anumit Crestus”.

---

[1] Ibidem,

[2] Ibidem,

[3] Merrill C. Tenney, Privire de Ansamblu asupra Noului Testament, Imprimeria Europontic, Cluj, 1998,

pg 5

[4] Ibidem

Steaua de la Bethleem – Enigma nasterii lui Iisus

De secole, cercetatorii se intreaba daca Steaua de la Bethleem care i-a calauzit pe Magi spre locul nasterii lui Iisus a fost un miracol sau un fenomen astronomic obisnuit. Apriga dezbatere nu s-a incheiat nici in ziua de astazi.

Misterul Stelei de la Bethleem, intre credinta si stiinta  

“Iar daca S-a nascut Iisus in Bethleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata Magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui.” Pentru ca nu il gasesc in Ierusalim, Magii “au plecat si iata, steaua pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra, unde era Pruncul. Si vazand ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui…”. Matei, 2:1.

Incercari de explicare stiintifica a fenomenului au fost facute incepand cu secolul al XIV-lea. De atunci, o puzderie de teorii si ipoteze despre Steaua de la Bethleem si despre “comportamentul” ei ciudat au fost lansate de cercetatori mai mult sau mai putin credibili. S-a spus ca Steaua a fost o supernova, un fulger globular, ba chiar un OZN. Astazi, desi exista o explicatie care da seama in mod stiintific de relatarea biblica, misterul este departe de a fi lamurit. Pentru a descoperi ce a fost Steaua de la Bethleem trebuie sa te izbesti de multe contradictii biblice; mai intai, insa, trebuie sa rezolvi un alt mister, poate si mai mare: care este data exacta a nasterii lui Iisus?

O stea apare deasupra Tarii Sfinte si anunta nasterea lui Mesia. Este vazuta de catre Magii – sau Inteleptii – de la Rasarit, care sunt calauziti de ea pana cand ajung in Bethleem, unde il descopera pe pruncul Iisus. Aceasta istorioara biblica nu si-a pierdut farmecul nici acum, la mai bine de 2.000 de ani de la evenimentele pe care le relateaza. Pentru crestinii practicanti si pentru unii credinciosi, povestea Stelei de la Bethleem pur si simplu inregistreaza faptele miraculoase care s-au petrecut in ajunul nasterii lui Hristos si nu are nevoie de explicatii. Dar este oare o blasfemie sa mergem mai departe de atat, adica sa folosim metode stiintifice care sa dezvaluie mai multe detalii despre Stea? Raspunsul este nu.

De-a lungul timpului, numerosi teologi, istorici si astronomi au incercat sa dezlege misterul Stelei, sperand sa puna astfel in acord informatiile din Evanghelia dupa Matei cu datele istorice si stiintifice. Nici unul nu a rezolvat definitiv dilema, cu totii pierzandu-se intr-un complicat labirint de date contradictorii, de erori si de pronosticuri neverificabile. Cu toate acestea, cercetatorii au facut descoperiri socante in legatura cu contextul istoric si cultural in care s-au petrecut evenimentele din Tara Sfanta la inceputul primului mileniu al erei crestine.

Bunaoara, astazi, oamenii de stiinta au cazut de acord asupra faptului ca, daca Steaua a existat si i-a calauzit pe Magi, atunci, cu siguranta, sosirea acestora in Bethleem nu s-a petrecut intr-o zi de 25 decembrie din urma cu 2009 ani. Asa cum o sarbatorim astazi, ziua de nastere a Mantuitorului a fost fixata in anul 525 d.Hr., de catre calugarul crestin Dionysius Exiguus. Unii teologi si numerosi cercetatori cred ca Dionysius s-a inselat si ca Iisus s-ar fi nascut de fapt in anul 5 i.Hr. In ceea ce priveste ziua de 25 decembrie, aceasta a fost aleasa pentru a se suprapune peste o sarbatoare pagana mult mai veche, inchinata lui Deus Solus Invictus sau Apollo-Helios.

Pornind de la ipoteza ca data fixata de Dionysius ar fi o conventie, unii cercetatori au sustinut ca Steaua de la Bethelehem a fost un fenomen astronomic predictibil, precum conjunctia a doua planete. Miscarea regulata a corpurilor ceresti permite calcularea unor astfel de evenimente: daca ai informatii suficiente, poti prezice, de exemplu, toate conjunctiile care vor avea loc in viitor intre Jupiter si Saturn si, in plus, poti afla datele exacte la care a avut loc un astfel de eveniment in trecut. Conjunctia planetelor s-a dovedit insa o pista falsa, pentru ca nici un astfel de fenomen nu a avut loc in proximitatea nasterii lui Iisus. Nici alte explicatii de natura astronomica in stare sa dea seama de Steaua de la Bethleem – cum ar fi explozia unei supernove – nu sunt probabile. De aceea, unii oameni de stiinta si-au extins aria de cercetare, incercand sa se foloseasca de evenimentele istorice pentru a descoperi mai multe detalii despre Stea.

Cand s-a nascut, de fapt, Iisus?  

Un indiciu-cheie este moartea regelui Irod care, conform tututor cronicilor cunoscute, a avut loc cu foarte putina vreme inainte de nasterea lui Iisus, la putin timp dupa o eclipsa de Luna si inainte de sarbatoarea Pesah-ului (Pastele evreiesc, care comemoreaza Exodul evreilor din Egipt). Eclipsa de Luna este un fenomen predictibil, asa ca, apeland la astronomie, cercetatorii au impus drept an al nasterii Mantuitorului anul 5 i.Hr. Pe de alta parte, Pesah-ul are loc in a 15-a zi de Nisan (dupa calendarul evreiesc), care pica intre 15 martie si 30 aprilie. Din cauza aglomeratiei pricinuite de aceasta mare sarbatoare, Maria si Iosif nu gasesc in oras un loc in care sa fie gazduiti. Ei sunt primiti in schimb de pastorii care isi pasc turmele pe dealurile din preajma Bethleem-ului (indeletnicire foarte logica in lunile de primavara, dar foarte putin probabila in decembrie).

 Prin urmare, aparitia Stelei ar fi un eveniment astronomic care s-a petrecut in anul 5 i.Hr., iar Iisus s-ar fi nascut primavara. Cunoscand toate aceste date, artistul florentin Giotto di Bondone (1267-1337) a infatisat in lucrarile sale Steaua ca pe o cometa – cea mai cunoscuta dintre toate: cometa Halley (vezi mai jos). Insa Giotto s-a inselat cu 7 ani, deoarece, conform tuturor calculelor moderne, Halley s-a aratat in anul 12 i.Hr. (prin urmare, nu putea fi Steaua Magilor).

Multa vreme s-a crezut ca Steaua ar indica o conjunctie a lui Jupiter si Saturn. Insa fenomenul cel mai apropiat de anul nasterii lui Iisus s-a petrecut in 7 i.Hr. – prin urmare prea devreme. Cu toate acestea, cercetari recente, realizate de Mark Kidger de la Institutul de Astrofizica din Tenerife, arata ca evenimentul conjunctiei ar putea fi totusi important in descifrarea misterului. In urma cu 2.000 de ani, astfel de fenomene erau considerate extrem de importante din punct de vedere astrologic. Conjunctia din anul 7 i.Hr. a indicat planeta “regala” Jupiter in constelatia Pestilor, care, astrologic, este legata de evrei. Pentru orice initiat antic – cum erau si Magii -, aceasta conjunctie era in mod evident un semnal. “Conjunctia dintre Jupiter si Saturn din anul 7 i.Hr. a jucat un rol important in avertizarea Magilor, chiar daca ea nu a fost Steaua de la Bethleem”, afirma profesorul Kidger.

Posibilitati cosmice  

       JUPITER

Astronomul Michael Molnar crede ca Steaua de la Bethleem ar fi fost de fapt Jupiter, planeta ascunsa partial de Luna in anul 6 i.Hr. Calcule detaliate ale acestui eveniment cosmic arata insa ca ocultarea lui Jupiter (care a avut loc incepand cu 17 aprilie 6 i.Hr.) nu a putut fi vizibila de pe Terra.

       METEORIT

Sir Patrick Moore, cel mai important astronom britanic din toate timpurile, sugera ideea ca un meteorit deosebit de luminos ar putea oferi dezlegarea dilemei. Totusi, din Evanghelia dupa Matei deducem in mod clar ca Steaua a fost un corp ceresc care a stralucit in fiecare noapte pentru o foarte lunga perioada de timp.

       MIRA

In anul 2002, Costantino Sigismondi, de la Universitatea din Roma, propunea drept explicatie palpairea unei stele variabile numite Mira. Desi ipoteza a provocat o vreme multe dezbateri, s-a ajuns la concluzia ca respectiva stea lumineaza atat de vag, incat nu ar fi putut atrage atentia Magilor.

       FULGER GLOBULAR

Michael Kamienski, de la Universitatea din Cracovia, sugera ca Steaua ar fi fost un fulger globular, fenomen ce se produce destul de rar, pe timp de furtuna. Dincolo de faptul ca un fulger globular nu i-ar fi putut calauzi pe Magi din Persia in Iudeea, el este si foarte greu de confundat cu o stea.

       VENUS

In unii ani, in ajunul Craciunului, aceasta planeta straluceste deosebit de intens, lasand impresia ca isi tripleaza marimea. Totusi, Venus nu se misca nici pe departe asemenea unei stele calatoare, iar niste astronomi experimentati cum erau Magii ar fi recunoscut planeta deindata.

Initiatii de la Rasarit  

“Magii cum zarira
Steaua si pornira
mergand dupa raza
pe Hristos sa-l vaza.”

In intreaga Biblie, singurul text in care apare povestea Magilor si a Stelei este evanghelia lui Matei. Dar Matei nu scrie nicaieri ca Magii erau trei – s-a ajuns la aceasta credinta populara mult timp dupa scrierea Noului Testament – si nici nu ne ofera numele lor. El spune doar ca erau “Magi de la Rasarit”. Din aceasta informatie deducem ca Inteleptii erau de origine persana, provenind dintr-o straveche casta de preoti zoroastrieni, astrologi si profeti.

MAGII DE LA RASARIT. Cine sunt cei trei misteriosi initiati care vin sa se inchine lui Iisus?

Herodot, care a trait cu aproximativ 500 de ani inainte de Hristos si a fost cronicarul razboaielor greco-persane, ne dezvaluie faptul ca Magii (magu, in persana) erau originari din Medes (astazi Medina, oras-simbol al islamului, situat in Arabia Saudita) si formau o clasa de elita a Imperiului Persan. Dupa mai multe incercari nereusite de a castiga controlul puterii politice in imperiu, casta Magilor a cunoscut un proces de transformare total: a “dat” politica pe pietate, din randurile ei nascandu-se cei mai apreciati profesori si iluminati ai Persiei antice. In plus, Magii erau considerati specialisti in interpretarea viselor si in ghicitul in stele. Sunt motive pentru care, cu timpul, casta lor a acaparat toate pozitiile religioase din imperiu, Inteleptii devenind preotii oficiali ai zoroastrismului, religia vechii Persii. O profetie de-a lui Zarathushtra, legendarul intemeietor al zoroastrismului, spune ca dintr-o fecioara se va naste un Saoshyant (Salvator) care va purifica Universul si va aduce Paradisul. La mai bine de 2.000 de ani dupa ce a fost formulata profetia, trei magi, Baltazar, Melchior si Gaspar (dupa cum au fost numiti in texte apocrife), au avut o viziune comuna la Esfahan, identificandu-l pe Salvatorul anuntat de Zarathushtra cu pruncul Iisus. De altfel, intre profetul persan care a trait in mileniul II i.Hr. si Iisus Hristos sunt deosebit de multe asemanari, diversi istorici ai religiilor sustinand ca autorii textelor biblice au fost puternic influentati de zoroastrism.

CONTRADICTII BIBLICE(?). Cata incredere putem avea, din punct de vedere istoric, in povestea biblica a Stelei de la Bethleem?

Scopul Noului Testament nu este acela de a relata, asemenea unui manual de istorie, evenimentele care s-au petrecut in primii 100 de ani de crestinism. De aceea, oricine incearca sa rezolve misterul Stelei se va confrunta cu numeroase lipsuri si contradictii, daca priveste evangheliile ca pe niste cronici istorice. Episodul nasterea lui Iisus este mentionata in doar doua evanghelii – cea dupa Luca si cea dupa Matei; dintre cei patru evanghelisti, numai Matei vorbeste despre Stea si Magi. Pentru faptele istorice majore de la inceputul primului mileniu, atat Matei, cat si Luca sunt priviti drept niste cronicari rezonabili. Problemele incep cu detaliile privitoare la Sfanta Nastere – detalii care, din pacate, sunt cruciale pentru orice teorie legata de Steaua de la Bethleem. De exemplu, Matei spune ca Iisus s-a nascut “in zilele lui Irod regele”, despre care toti cronicarii vremii consemneaza ca a murit in anul 4 i.Hr. Potrivit lui Luca, insa, Iisus s-a nascut in Bethleem, pe cand Iosif din Galileea si logodnica lui, Maria, mergeau sa se inregistreze la recensamantul poruncit de Augustus. “Aceasta inscriere s-a facut intai pe cand Quirinius ocarmuia Siria”, ne spune Luca (Luca, 2:2), adica 10 ani mai tarziu fata de data oferita de Matei. Atari discrepante nu ar trebui totusi sa ne mire, tinand cont de faptul ca ambele evanghelii au fost scrise la aproximativ 70 de ani de la producerea evenimentelor pe care le descriu.

Pentru a ajunge la Mesia, Magii au strabatut o distanta semnificativa pentru acele vremuri: 1.500 de km, pe care au parcurs-o in cateva saptamani. Din povestea biblica, dar mai ales din imagistica si folclorul care s-au nascut in jurul ei, deducem ca Steaua a stralucit de-a lungul intregii calatorii; mai mult de atat, ea s-a miscat, calauzindu-i pe prooroci. Judecand dupa aceste ipoteze, Steaua ar fi putut fi un fulger globular sau un meteorit. Totusi, astfel de fenomene astronomice dureaza prea putin. Raman doar doi candidati la “functia” Stelei.

Teoria Novei 

In urma cu 400 de ani, astronomul german Johannes Kepler sugera ca Steaua de la Bethleem a fost o supernova. La vremea respectiva, Kepler nu avea informatii suficiente pentru a-si demonstra ipoteza. Astazi insa stim ca moartea unei stele-gigant intr-o explozie termonucleara naturala reprezinta un fenomen foarte stralucitor, care lasa urme in Univers. S-ar putea justifica astfel “calauzirea” Magilor. Insa nicaieri in lume, nici macar la meticulosii astronomi din China antica, nu s-au gasit consemnari privitoare la vreo supernova (aparitie care, daca ar fi avut loc, ar fi fost vizibila de pe tot cuprinsul globului).

Faptul ca nici regele Irod si nici ceilalti oameni din Ierusalim nu aveau cunostinta de existenta Stelei inainte de sosirea Magilor sugereaza ca prezenta acesteia nu era evidenta unui ochi neantrenat – contrar credintei populare ca Steaua ar fi fost un obiect deosebit de stralucitor. Pornind de la acest amanunt, in anul 1999, profesorul Mark Kidger formula pentru prima data ipoteza ca Steaua de la Bethleem a fost efectul unui alt tip de explozie stelara, mai putin spectaculoasa, cunoscuta drept nova. O nova ar putea straluci aidoma unei stele si, in plus, ar putea da senzatia ca se misca la fel ca un meteorit, corespunzand informatiilor oferite de poveste. Mai mult, astronomii chinezi si coreeni au consemnat existenta unei nove in chiar anul 5 i.Hr. (in care s-ar fi nascut de fapt Hristos). Rezolva ipoteza lui Kidger misterul Stelei? Din punct de vedere stiintific, aceasta este cea mai plauzibila explicatie pe care o avem.

Cum erupe o nova?

In Univers, majoritatea stelelor cunoscute apartin unor sisteme binare, formate din perechi de stele care orbiteaza una in jurul celeilalte. In anumite situatii, o stea numita Giganta rosie se blocheaza pe o orbita foarte apropiata de a unui corp ceresc mai mic (aproximativ de marimea Pamantului), numit Pitica alba. Giganta rosie este, de fapt, acea etapa din viata unei stele medii in care aceasta si-a consumat o mare parte din cantitatea de hidrogen si se apropie de sfarsitul vietii. Este de culoare rosie pentru ca are o temperatura scazuta. Pitica alba reprezinta fostul nucleu al Gigantei rosii si se prezinta sub forma unei stele compacte, formate din ceea ce a ramas dupa ce o stea de marime medie a parcurs stadiul de Giganta rosie.

Cand Giganta rosie se blocheaza pe o orbita apropiata Piticei albe, gravitatia sporita a acesteia din urma atrage materie de pe steaua mai mare. Materia furata (compusa in special din hidrogen) se infasoara asemenea unui disc in jurul Piticei. Dupa mii de ani, invelisul spiralat de hidrogen devine atat de fierbinte si de dens, incat produce o devastatoare explozie termonucleara naturala. Rezultatul este transformarea Piticei si a Gigantei intr-un singur corp cosmic, o nova, care straluceste de aproximativ 100.000 de ori mai tare decat cele doua foste stele care i-au dat nastere.

Ar putea fi fuziunea nucleara instantanee a unei nove raspunsul la misterul genezei Stelei de la Rasarit?

Multa vreme s-a crezut ca Steaua de la Bethleem ar fi fost o supernova. Denumim supernova explozia de la finalul vietii unei stele in timpul careia o mare parte din materia stelei respective este imprastiata in spatiu. In urma fenomenului, ramane o stea neutronica sau o gaura neagra. Supernova reprezinta cel mai stralucitor eveniment din Univers. Faptul ca nimeni de pe Pamant nu a consemnat aparitia vreunei supernove in proximitatea nasterii Mantuitorului a pus insa cercetatorii pe ganduri.

In anul 1999, astronomul britanic Mark Kidger, de la Institutul de Astrofizica din Tenerife, a formulat o ipoteza care, din punct de vedere stiintific, pare sa rezolve cel mai bine si mai detaliat misterul Stelei de la Bethleem. Potrivit lui Kidger, Steaua ar fi fost o asa-numita nova. Mai putin spectaculoasa vizual decat o supernova, nova este un fenomen care se produce cand hidrogenul unei stele este “furat” de alta stea (vezi caseta alaturata).

In cartea sa Steaua de la Bethleem din perspectiva unui astronom, publicata in 1999, Kidger demonstreaza ca o nova corespunde elementelor-cheie din povestea biblica – de la infatisarea sa de simpla stea, pana la abilitatea de a-i calauzi pe Inteleptii de la Rasarit (care aveau cunostinte remarcabile – inclusiv pentru timpurile noastre – de astronomie) pe lungul lor drum din Persia in Iudeea. Mai mult de atat, astronomii antici din China si din Coreea au consemnat, la mijlocul lunii martie a anului 5 i.Hr., aparitia unui obiect celest stralucitor in constelatia Soimului – data ce confirma rezultatele unor cercetari privitoare la anul si luna nasterii lui Hristos. Kidger a indicat si sistemul binar care a dat nastere Stelei de la Bethleem: acesta se numeste DO Aquilae si se afla astazi intr-o faza de “hibernare”.

<<Nu se știe dacă au fost trei magi,

                dar se știe că ei sau închinat lui Isus,

                           nu se știe a se explica întru totul fenomenul stelei,

                                         dar se știe că el a fost

                                                    nu se știe prea multe despre copilăria lui Isus

                                                                    dar se știe că „El S-A NĂSCUT”>> (N.C.)

 Articol publicat pe www.descopera.ro pe 17 decembrie a.c.

De vorbă cu un fost militar

              După 20 de ani de la marea revoluție anticomunistă, marcat sentimental de evenimentele ce sau produs atunci, aș dori să prezint o părticică din adevărul a ceea ce s-a întâmplat atunci. În dimineața zilei de ieri, duminică, am participat la o slujbă de biserică. După program am fost invitat să mergem până la un frate acasă. În timpul convorbiri am aflat câte ceva din trecutul fratelui respectiv. În ceea ce urmează vă voi prezenta o parte din convorbirea mea cu această persoană și acesta începând din momentul când am aflat că a fost în armată în timpul revoluției. Prefer să îi păstrez anonimatul deoarece nu i-am cerut permisiunea să îi public numele în acest articol.

N.C. Unde vă aflați în momentul când manifestațile de stradă au început să se înmulțească în Timisoara?

-  Pe vremea aceea aveam doar 19 ani și eram în armată la o secție din orașul Timișoara. Eram repartizat la infanteriști.

N.C. Cum a fost prima zi când a trebuit să ieșiti pe stradă ?

- A fost ceva groaznic. A trebuit să facem baricade și totodată să îi determinăm pe manifestanți să renunuțe la planurile lor și să mearga liniștiți acasă. Țin minte că în aceea zi nu ni s-a oferit nimic de mâncare ci trebuia să stăm tot timpul pregătiți pentru orice s-ar întâmpla.

N.C. Din câte țin minte fiecare militar a avut câte o armă la el. Dumneavoastră a-ți avut o astfel de armă ?

- Da este adevărat că fiecare militar a avut câte o armă dar cu privire la arma pe care eu o aveam s-a întâmplat ceva important. Cu o zi înainte să ieșim pe stradă am fost la poligonul de tragere iar în timpul tragerii la o armă glonțul a rămas blocat pe țeava iar arma aceea nu a fost reparată. În momentul când s-a dat alarma să ieșim pe stradă nu s-a mai ținut cont ca fiecare să își i-a arma care îi aparținea prin înregistrare. Eu am întârziat să îmi iau arma iar când am mers la panou să iau o armă mai era o singură armă iar aceea era arma care nu funcționa. 

N.C. Se vehiculează multe păreri prin mulțime cu privire la cine a început să tragă în oameni, dumneavoastră ce părere aveți?

- Toată mulțimea aceasta de păreri sunt niște nori de fum în adevăratul răspuns. Când stăteam în linie un coleg de-al meu a fost împușcat pe la spate. Cine l-a împușcat? În spatele lui erau doar oameni din rândul militarilor. Cei ce au început să tragă în mulțime pentru prima dată au fost securiștii din rândul militarilor.

N.C. Ce i-a determinat și pe militari, cei care nu au fost securiști, să tragă în mulțime?

- Acele nopți din timpul revoluției nu o să le uit niciodată. În fiecare noapte se dădea alarma și trebuia ca în câteva minute să fim îmbrăcați și să ieșim pe platou. Când eram toți pe platou se spunea că e alarmă falsă. Aceasta s-a întâmplat de cca 3-4 ori pe noapte și a avut ca scop să îi enerveze pe militari. Pe lângă această stare de nervozitate a fost și ordinul șefilor.

N.C. Din câte am înțeles dumneavoastră nu a-ți tras cu arma în mulțime dar știți pe cineva care a tras?

- Doar Domnul m-a păzit și m-a ferit de această ipostază. El a rânduit ca aceea armă să o iau eu și astfel să nu fiu pus in fața situației de „a trage” sau „a nu trage”. Știu despre un coleg care a tras cu arma în mulțime. Vreau să îți spun că atunci când am plecat de la secție fiecărui soldat i s-a oferit câte 5 cartușe, aceasta în prima zi, iar în zilele următoare sau oferit mai multe cartușe și așa s-a ajuns ca un soldat să aibe cca. 120 de cartușe.

N.C. Ați ajuns să vorbiți cu acel coleg și să îl întrebați de ce a tras?

- Am vorbit cu el după 3 luni de la revoluție și l-am întrebat dacă se uita la oameni când trăgea în ei. El mi-a spus că nu a văzut nici un om când trăgea deoarece în mașina care era a băgat arma pe locul unde se trăgea și când trăgea nu se uita la oameni. I-am mai spus de ce nu a refuzat să tragă, sau să tragă în aer iar el mi-a spus „tu ce făceai în locul meu știind că e în joc viața ta dacă nu asculți ordinele?”. Acest „tu ce făceai” îmi sună și azi în minte când mă gândesc la acel coleg.

N.C. Din câte la-ți cunoscut înainte pe acel coleg și cum la-ți cunoscut după acel eveniment când a împușcat oamenii ce puteți spune despre el?

- Un singur lucru iar acela este că a rămas marcat. Era o altă persoană, se vedea pe el că a regretat acel moment dar totodată acel moment i-a marcat viața. Aceasta pot spune despre toți colegii mei și chiar despre mine însumi.

N.C. Ce v-a marcat cel mai mult la revoluție?

- Un moment pe care deasemenea nu îl voi uita este acela când sau scos tancurile pe stradă. Din secția de pe Girocului au plecat 3 tancuri iar unul s-a defectat pe drum. Auzeam de departe sunetul acelor tancuri iar când le-am văzut m-am înspăimântat. Am văzut cu ochii mei când acele tancuri au intrat în mulțime, dar nu a murit nici un om atunci deoarece oamenii sau ferit, dar gândește-te să intri direct în oameni cu tancul?  Ce minte nebună aveau acei oameni care conduceau tancul.

           

             Aceasta este doar o parte din convorbirea cu aceea persoană. Acea convorbire m-a făcut și pe mine să mă gândesc mai mult la acel moment din istoria noastră românească.

            Condamn comunismul, condamn crimele făcute la revoluție, condamn colaborarea cu securitatea și doresc ca legea lustrației să fie publicată în MO cât mai curând, dar ce rost are să o doresc eu când majoritatea conducătorilor au crescut și au făcut parte din acel sistem comunist.

             Când mă gândesc că astăzi mulți din acei securiști care erau împotriva poporului român astăzi sunt mari politicieni. Ei vin să ne vorbească despre dreptate, despre democrație, despre încredere etc. Când mă gândesc că mulți creștini au colaborat cu acel sistem, cu securitatea și astăzi se scuză prin faptul că așa erau vremurile. De ce nu au refuzat colaborarea și să sufere ca alți creștini prin închisori deoarece „așa erau vremurile!!!”.

            Dacă atunci problema lor era colaborarea astăzi problema noastră este moralitatea. Zilele acestea am aflat de unii creștini care au dat bani la oameni ca să voteze la prezidențiale cu un anumit candidat. Cât de josnică a ajuns ”integritatea” pentru ei. Închei cu expresia unui fost profesor de-al meu: „Orice om poate fi cumpărat, contează să-i găsești prețul”.

Conceptul „Ziua Domnului” în profeția lui Țefania

În începutul cărții profetului Țefania este prezentată o linie genealogică ce acoperă mai multe generații. Datorită acestei lini genealogice Gareth Crossley susține că numele Ezechia din lista genealogică este de fapt fostul împărat al Iudeii. În aserțiunea lui Crossly Țefania este singurul profet din Vechiul Testament de proveniență regală iar acest lucru îi oferea acces ușor la informațile și corupția de la curtea regală[1].

            Crossly cam forțează această profeție prin opinia lui. Prin această idee parcă avem parte de o profeție în cadrul căruia și Țefania și-a spus oful și prin urmare această profeție nu este întru totul divină ci are și implicații umane.

            Samuel Schultz afirmă că prorocul Țefania, după toate probabilitățile, avea cunoștință de prezicerile lui Isaia, Amos și a altor profeți dinaintea lui despre soarta Ierusalimului. Vorbind poporului său, Țefania, le atrage un semnal de alarmă care probabil iar fi trezit la acțiune și pe cei mai mulțumiți de ei înșiși[2].

            În cadrul profeției lui Țefania, Silviu Tatu, scoate în evidență condamnarea populației pentru două „deviații patologie” și anume religiozitatea și superstiția. Fiecare secțiune este marcată de referința la Ziua Domnului[3].

            Începând cu versetul 7 al capitolului întâi suntem introduși în explicația zilei Domnului. Profetul începe această etapă a profeției cu expresia „tăcerea înaintea Domnului” sau cum explică John Calvin această expresie „supunere înaintea Domnului”[4].

            În această primă parte profeția ne spune despre judecata lui Dumnezeu ce va începe cu iudei pentru că l-au părăsit pe adevăratul Dumnezeu și sau dedat la venerarea idolilor. Această judecată Țefania o identifică de patru ori cu ziua Domnului și descrie timpul când Dumnezeu va pedepsi preoți, regi, și pe toți ceilalți care sau angajat în practici păgâne[5].

            Continunându-și revelația Țefania aduce în auzul poporpului judecata lui Dumnezeu peste întreg pământul. Țefania folosește expresia „ziua Domnului” cu referire la „măreața zi a lui Dumnezeu” care va veni peste întreg pământul. În aceast timp de mânie, întunericul va acoperi întregul pământ[6]. Va fi un timp când Dumnezeu „va nimici deodată” pe toți acei ce vor trăi în nelegiuire pe pământ în aceea vreme.

            Pieirea fiind atât de aproape, profetul nu prezintă doar implicațiile imediate, ci atrage atenția și asupra vremi finale a judecâții, în ziua Domnului. Într-un mesaj scurt, el descrie judecata care se extinde asupra întregi lumi[7].

            În cadrul profeției despre judecarea evreilor idolatri și a întregi lumi Țefania încurajează pe slujitori lui Dumnezeu ce au rămas în ascultare, îndemnândui să trăiască în continuare în dreptate și credincioșie. El vorbește despre o rămășiță care va restaura înțelegerea comunității. Această credincioșie a rămășiței îi va scăpa de exil și va repopula Ierusalimul cu un popor sfânt[8].

            Oprindu-se în adresarea mesajului către iudei Țefania își direcționează mesajul către națiunile vecine. Dacă Dumnezeu va judeca poporul evreu pentru păcatele lor cum să scape aceste națiuni? Țefania prezintă judecata națiunilor vecine încât ne sunt amintite națiunile de la vest la est, nord și sud de Iudea. Deasemenea el va judeca și națiunile care locuiesc în locuri mai îndepărtate. Aceste națiuni vor fi jefuite și posedate de evrei. Aceste națiuni îndepărtate vor fi distruse de Domnul în acea zi măreață[9].

            Chiar dacă Dumnezeu în ziua Lui va pedepsi pe oameni, națiuni, el în aceeași zi oferă și speranță pentru poporul său. La sfârșitul profeției sale Țefania revelează speranță pentru cei care fac voia Domnului. În aceea zi poporul va fi sfințit, Ierusalimul se va îmbucura deoarece Dumnezeu va restaura întregul pământ și Ierusalimul va deveni un loc al binecuvântări.

Concluzie

         La sfârșitul acestor idei putem concluziona că Ziua Domnului va fi o zi de pedeapsă. Națiunile care au trăit în păcat și sau îndepărtat de Dumnezeu vor fi aspre pedepsite. Pedeapsa aceasta o va da Dumnezeu deoarece El este inițiatorul acestui necaz. Dumnezeu își pregătește oștirea pentru această zi care se va simți în întreg universul.

            Isaia prezintă această zi ca o zi a judecății finale. În această zi oameni păcătoși vor muri, cosmosul va fi distrus în mare parte. O zi în care cuvântul milă nu va exista.

            Obadia prezintă această zi ca o pedeapsă pentru popoarele care sau ridicat împotriva evreilor. Principiul „cum ai făcut așa ți se va face” arată consecințele care vor veni peste aceste popoare. Obadia la sfârșitul profeției prezintă că această zi va fi o zi de binecuvântare pentru poporul evreu.

         Țefania își direcționează mesajul, asemenea ca ceilalți doi profeți, spre o zi a judecății națiunilor. Această judecată, în profeția lui Țefania, va începe cu evrei care sau dedat la idolatrie. Dumnezeu îi va judeca dar își va păstra o rămășiță pe care o va binecuvânta. Țefania mai prezintă că cei care vor trăi în ascultare de Dumnezeu, împlinind voia sa, vor fi binecuvântați în aceea zi.

            Ziua Domnului va fi o zi finală pentru națiuni dar o zi în care Dumnezeu își salvează rămăsița sa. În această zi vor fi explozi cosmice, războaie jos pe pământ dar binecuvântarea va fi în Ierusalim.

---

[1] Gareth Crossly, Vechiul Testament explicat și aplicat, Editura Făclia, Oradea, 2008, pg. 742.

[2] Samuel J. Schultz, op. cit, pg. 498.

[3] Silviu Tatu, Leul din Sion, Editura Casa Cărții, Oradea, 2008, pg. 121.

[4] John Calvin, The minor prophet, Vol. 4, Habakkuk, Zephanian & Haggai, The Banner of truth trust, Pennsylvania, 1986, pg. 202.

[5] Charles Dyer & Eugenie Merill, op. cit., pg. 810.

[6] Charles Dyer & Eugenie Merill, op. cit. pg. 810.

[7] Samuel J. Schultz, op. cit., Editura Cartea Creștină, Oradea, 2001, pg. 498.

[8] Roy B. Zuck, A Biblical Theology of the Old Testament, Moody Press, Chicago, 1991, pg. 414.

[9] Charles Dyer & Eugenie Merill, op. cit., pg. 810-811.

Conceptul „Ziua Domnului” în profeția lui Obadia

Cartea prorocului Obadia este cea mai scurtă carte a Vechiului Testament. Samuel Schultz afirmă că „nu avem alte indicii asupra profetului cu excepția numelui său, și nu există nici un temei pentru identificarea lui cu o altă persoană purtând același nume”[1].

         Cartea prorocului Obadia este o profeție împotriva Edomului și poate fi împărțită în trei părți. Prima parte a profeției este cuprinsă între versetele 1-9 unde se discută despre planul lui Dumnezeu prin care s-a decretat distrugerea Edomului. În cea de-a doua parte a profeției, cuprinsă între versetele 10-16, se arată cauza pedepselor. A treia parte este cuprinsă între versetele 17-21 și vorbește despre restaurarea regatului lui Israel[2].

            Profetul Obadia, asemenea profetului Isaia, ne aduce la cunoștință faptul că Dumnezeu este acela care pornește acest război deoarece Dumnezeu dorește să pedepsească cruzimea acelor oameni, cruzime care s-a îndreptat împotriva rudeniilor lor israeliți[3]. Dumnezeu va pedepsi orice nelegiuire a acelor oameni care au dorit distrugerea poporului său. Dumnezeu și-a ales un popor, și anume poporul Israel, și toți aceia care pornesc împotriva lor vor fi aspru pedepsiți.

            Leslie Allen afirmă că în versetul 15 judecata care va veni în  ziua Domnului și care se spune că „este pentru toate neamurile” exclude poporul Israel. El merge mai departe în opinia lui și spune că profetul Obadia face o legătură între „ziua opresiuni” și venirea „zilei judecății”; ziua opresiunii se referă la anul 587 când neamurile sau unit alături de Babilon pentru a cuceri Iersusalimul[4]. Leslie Alen face un midraș-peșer eronat interpretând că profeția care este împotriva edomiților să fie ca o împlinire a căderii imperiului babilonian.

            Charles Dyer și Eugenie Merill îl contrazice, deasemenea, pe Leslie Allen cu privire la ziua opresiunii și spun, bazat pe versetul 19, că dușmanul, sau opresorul iudeilor nu este Babilonul ci sunt edomiții și filistenii[5].

            Edomul simbolizează toate națiunile ce au atacat și persecutat pe poporul evreu[6]. Dumnezeu anunță aceste națiuni: așa „cum ai făcut, așa ți se va face”. Așa cum ei sau comportat cu poporul lui Dumnezeu tot așa și Dumnezeu se va comporta cu ei. Așa cum dușmani au băut paharul mâniei pe muntele cel sfânt (profanând Templul lui Dumnezeu) tot așa ei vor bea necurmat din paharul judecății. 

            Profetul Obadia învață că răul nu va rămânea nepedepsit și că Dumnezeu este bun și ocrotitor al celor asupriți; că trufia este izvorul a multor păcate, iar păcatul aduce nenorociri[7]. Ziua Domnului este văzută ca o zi în care păcatul ce a cuprins întreaga lume va fi exterminat. Această zi va fi o zi de purificare a întregi lumi. Principiul din versetul 15 „cum ai făcut, așa ți se va face” se aplică pe scară generală împotriva întegului pământ.

            Începând cu versetul 17 este promisă izbăvirea evreilor[8], binecuvântarea lor[9], restaurarea și reconstrucția locurilor sfinte[10], domnia Israelului peste întreg pământul[11] și toate acestea datorită faptului că „Împărăția va fi a Domnului”. Când Domnul va împărăți El își va lăsa binecuvântarea peste poporul său deoarece ei vor trăi în ascultare de El și astfel se împlinesc promisiunile lui Dumnezeu făcute poporului Israel că dacă vor asculta întru totul de Dumnezeu, Dumnezeu însuși va lăsa binecuvântarea peste ei.

---

[1] Samuel J. Schultz, op. cit., pg. 501.

[2] Studiul Vechiului Testament, EIBMOB, București, 1955, pg. 165.

[3] John Calvin, The minor prophets, Vol 2 – Joel, Amos and Obadiah, The Banner of Truth Trust, Pennsylvania, 1986, pg. 423.

[4] Leslie C. Allen, NICOT – The Books of Joel, Obadiah, Jonah and Micah, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1976, pg. 161-162.

[5] Charles Dyer & Eugenie Merill, Nelson’s Old Testament Survey, Thomas Nelson Publishers, Nashville, 2001, pg. 766.

[6] Charles Dyer & Eugenie Merill, op. cit., pg. 769.

[7] Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, EIBMBOR, București ,2002, pg. 224.

[8] John Calvin, The minor prophets, Vol 2 – Joel, Amos and Obadiah, The Banner of Truth Trust, Pennsylvania, 1986, pg. 448.

[9] Charles Dyer & Eugenie Merill, op. cit., pg. 770.

[10] Leslie C. Allen, op. cit., pg. 164.

[11] C.F. Keil and F. Delitzsch, Commentary on the Old Testament, Vol X, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, pg. 368.

Conceptul „Ziua Domnului” în profețiile lui Isaia

Prorocul Isaia descrie acest concept în cadrul profeției împotriva Babilonului. Edward J. Young susține că această descriere din capitolul 13 a cărții profetului Isaia este o descriere a unei revelații divine primită undeva în sec. VIII Î.Hr. Această profeție vorbește despre manifestați variate iar distrugerea Babilonului este una din cele mai importante[1].

            Isaia profețește distrugerea Babilonului și începutul judecății finale ce va veni peste întreaga rasă umană într-o singură profeție și de aceea Young face trimitere la cartea Apocalipsa care portretizează Babilonul ca marele dușman a lui Dumnezeu[2].

            Marvin A. Sweeney prezintă capitolul 13 al cărții profetului Isaia „ca o focalizare a invaziei Imperiului Medo-Persan în Babilon în legătură cu Ziua Domnului și judecata Domnului asupra întregului pământ”[3]. Marvin poate merge prea departe când susține focalizarea  asupra invaziei și aceasta deoarece versetele care caracterisează ziua Domnului sunt mai multe și mai explicite și pe baza aceasta putem spune că focalizarea se face pe ziua Domnului și în acest cadru se face o referire și la invazia medo-persană asupra Babilonului.

            Chiar dacă Babilonul este menționat direct în această profeție, împăratul Babilonului nu ne este dezvăluit. „Comentariile diferă mult când leagă această mențiune de diversele regate și de numeroși regi ai Babilonului și Asiriei. Totuși, principiul esențial este că orice națiune sau individ care se ridică mai presus de Dumnezeu va fi mai devreme sau mai târziu detronat de Domnul oștirilor. Dificultatea de a lega acest acest pasaj de Babilon, precum și dezacordul în identificarea istorică a regelui menționat, poate sugera că aici este vorba de mai mult decât o putere mondială temporară și suveranul ei. Acest rege arogant poate reprezenta forțele răului care I s-au împotrivit lui Dumnezeu – manifestate în rasa umană încă de la căderea omului”[4].

            Forța aceasta a răului, susține Samuel Schultz, „va antrena indivizi și națiuni în opoziția față de Cel Atotputernic, până la judecata finală când Dumnezeu le va hotărâ soarta pentru totdeauna. Distrugerea națiuni nelegiuite, reprezentată de Babilon, este asemănată cu soarta Sodomei și Gomorei, care nu au mai fost repopulate niciodată. Detronarea tiranului sau a celui rău, reprezentat de regele Babilonului, arată că toți cei asociați cu el vor fi distruși înlăturându-se astfel orice opoziție. Este semnificativ caracterul definitiv al nimicirii”[5].

            John N. Oswald susține că chemarea la război care se face în versetele 2 este făcută de Dumnezeu și oștirea lui Dumnezeu adunată reprezintă pregătirea făcută pentru acest război. Acestea sunt războaiele lui Dumnezeu consacrate în a-și săvârși judecata mâniei Sale[6].

            În această parte a descoperiri observăm rolul pe care Dumnezeu îl are în evenimentele ce vor fi pe pământ în aceaa zi. Dumnezeu va controla totul deoarece oștirea Domnului este implicată în acest război cu scopul de a împlini judecata mâniei lui Dumnezeu.

            Ziua Domnului este o zi a  necazului. Agitație, disperare, durere, acestea vor veni peste Babilon. Apoi ei vor fi chinuiți asemenea unei femei în timpul nașterii. Acestea, susține Young, doar anticipează versetul din 1 Tesaloniceni 5:3 unde Pavel spune că „când vor zice: ,,Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare”[7].

            Începând cu versetul 9 al capitolului 13 Isaia profețește despre impactul pe care îl are acest eveniment sau mai bine spus această zi a Domnului. Aici el discută despre impactul zilei Domnului asupra cosmosului iar apoi automat impactul asupra oamenilor. Cauza principală care a dus la acest dezastru este mândria omenească.

            John N. Oswalt susține că în aceea zi a Domnului orice putere omenească este egală cu nimic deoarece armele vor cădea din mâinile lor slăbănocite[8]. Oamenii vor încerca să se împotrivească lui Dumnezeu dar problema este că armele pe care ei le dețin nu vor putea face nimic deoarece ei înșiși vor fi lipsiți de putere.

            Conceptul Zilei Domnului, așa cum ne este prezentată în profeția lui Isaia, implică o aplicare universală care are o țintă precisă, susține John Watts[9].

            Alec Motyer conchide spunând că Ziua Domnului va fi o zi fără protecție (v. 14), fără scăpare  (v. 15), și fără milă  (v 16),  și acestea deoarece oamenii ar prefera să le aibe ceilalți oameni[10].

---

[1] Edward J. Young, The book of Isaiah, Vol. 1, William B. Eerdmans Company, Grand Rapids, Michigan, 1974, pg. 409-410.

[2] Edward J. Young, op. cit., pg. 409-410.

[3] Marvin A. Sweeney, Isaiah 1-39 with an Introduction to Prophetic Literature, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1996, pg. 230.

[4] Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2001, pg. 386.

[5] Samuel J. Schultz, op. cit., pg. 386.

[6] John N. Oswald, NICOT, The Book of Isaiah, Vol. 1, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1988, pg. 302.

[7] John N. Oswald, op. cit., pg. 302.

[8] John N. Oswald, op. cit., pg. 305.

[9] John D.W. Watts, Word Biblicaly Commentary Isaiah 1-33, Word Books, Publisher, Waco, Texas, 1985, pg. 197.

[10] J. Alec Motyer, The Prophecy of Isaiah, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 1993, pg. 139.

Ramses II – “după multă vreme, Împăratul Egiptului a murit (Exodul 2:23)”

                                                                                                                                                                                                                  

                          A trait 96 de ani, dintre care 67 i-a petrecut pe tronul Egiptului. A purtat nenumarate razboaie, a ridicat cladiri colosale si a avut nenumarate femei. El a fost Ramses II – cel mai mare faraon al Egiptului Antic.

Cel preaiubit de Ra 

                   Ramses II a urcat pe tronul Egiptului in anul 1279 i.Hr., imediat dupa moartea tatalui sau, Seti I. Era deja un barbat de 29 de ani, indeajuns de intelept ca sa stie ca “pentru a ajunge un mare faraon, trebuie sa fii un razboinic curajos, un constructor maret, un scrib educat si un preot pios”, cum nota el insusi pe un papirus. Pana sa devina un astfel de conducator, Ramses avea insa de rezolvat o grava problema de legitimitate: mama sa, Tuya, nu avea sange regal, fiind o simpla concubina din harem. (Mai tarziu, Ramses o va descrie, denaturand adevarul, drept sotie a lui Seti si regina). Pentru a compensa acest neajuns, tanarul si-a construit reputatia unei fiinte extraordinare, care urma sa aiba un destin divin. Acest deziderat existential si dragostea obsedanta pentru sotia sa, Nefertari, au fost cele doua coordonate majore care i-au marcat lunga viata.

                    Imediat dupa accederea la tron, Ramses II a intemeiat o noua capitala – langa Avaris, palatul de vara al tatalui sau -, pe care a numit-o Pi Ramesse Aa-nakhtu (Casa lui Ramses, cel prea iubit de Amun si coplesit de victorii). Dincolo de alimentarea cultului personalitatii, aceasta alegere a fost facuta in primul rand din ratiuni politice si militare: la Avaris se afla un oras-garnizona in care, pe timp de pace, stationa cea mai mare parte a armatei. Spre deosebire de alti faraoni, pe campul de lupta Ramses si-a asumat calitatea de conducator suprem, astfel ca, de fiecare data cand asirienii, nubienii, libienii sau hititii amenintau granitele imperiului, pleca la razboi in fruntea supusilor sai.

                        Asa s-a intamplat si in celebra (si controversata) batalie de la Kadesh, impotriva ostilor lui Muwattalish, capetenia hititilor. Potrivit iconografiei oficiale, Ramses ar fi repurtat o victorie zdrobitoare asupra dusmanilor sai traditionali. Razboiul a fost evocat pe peretii a peste zece temple – printre care Karnak, Abu Simbel si Ramesseum -, unde faraonul este descris sau infatisat ucigand mii de hititi si omorandu-l pe regele acestora. Ceea ce este, evident, propaganda oficiala, din moment ce Ramses insusi a fost, cativa ani mai tarziu, primul conducator din istorie care a conceput si semnat un tratat de pace, primul tratat de pace din istoria cunoscuta. Celalalt semnatar era insusi… regele hititilor.

                        Cel mai probabil, batalia de la Kadesh s-a incheiat cu un armistitiu, cele doua armate decimandu-se reciproc. Se banuieste ca, spre sfarsitul domniei lui Ramses, tratatul a jucat si rol de alianta, faraonul insurandu-se si cu trei fiice si doua nepoate ale regelui Muwattalish.

                     Desi si-a exagerat realizarile, Ramses a fost totusi cel mai mare faraon egiptean – ca inaltime (196 cm), ca durata a domniei (67 de ani), dar mai ales ca realizari. Pe timpul domniei sale, imperiul egiptean a atins apogeul, incorporand Libia, Egiptul, Sudanul, Iordania, o mare parte din Arabia Saudita, Irakul, Siria si o buna parte a Turciei din zilele noastre. Acest imens teritoriu a fost guvernat de Ramses in traditia vechilor faraoni. “Alesul si egalul lui Ra” nu statea niciodata prea mult timp intr-un loc. Se plimba neincetat pe pamanturile sale, facandu-si aparitia pe nepusa masa la evenimente marunte (ca de pilda nunta unui muncitor) sau importante (ca ridicarea unui templu) de pe intregul teritoriu al imperiului si reamintind supusilor sai ca, indiferent cat de departe traiesc de capitala, nimic nu se intampla in tara Egiptului fara stirea si voia lui.

                       Prosperitatea indiscutabila a populatiei, victoriile care au facut din Egipt cel mai mare imperiu al momentului, monumentalele constructii ridicate – toate acestea, dublate de propaganda, au facut ca spre sfarsitul vietii Ramses cel Mare sa fie privit ca un zeu.

Exodul 

                      Pana nu demult, Ramses cel Mare era identificat cu faraonul biblic care i-a persecutat pe evrei. Ipoteza se baza pe faptul ca in Biblie este mentionat episodul construirii capitalei lui Ramses II cu robi proveniti din aceasta semintie. Totusi, cercetatorii contemporani au stabilit ca domnia lui Ramses II a acoperit doar perioada captivitatii evreilor.

                       Unii autori moderni il identifica pe faraonul din timpul exodului cu fiul si succesorul lui Ramses II, Meneptah, iar altii cu Ahmose (Amosis) I, intemeietorul celei de-a 18-a dinastii. Fuga evreilor din Egipt nu este confirmata insa de nici o sursa egipteana; in plus, nici un faraon nu a murit inecat impreuna cu armata sa.

Nevestele Faraonului 

                       Ramses cel Mare a avut 200 de neveste si concubine, femei care i-au zamislit 96 de fii si 60 de fiice. Dintre numeroasele sale consoarte, patru au jucat roluri importante in viata lui.

Nefertari
               A fost prima sotie a faraonului, favorita acestuia si regina. Ramses a luat-o de soata (desi ii era sora vitrega) pe vremea cand aveau amandoi 15 ani, iar Nefertari l-a adus pe lume pe Amun-her-khepseshef, primul lor nascut, caruia i-au urmat trei baieti si doua fete. Frumusetea lui Nefertari era renumita, faraonul notand intr-un papirus: “Pentru ea rasare Soarele. Este cea mai frumoasa femeie de pe Pamant.” Se pare ca Nefertari a guvernat imperiul alaturi de sotul ei. In cinstea sa, Ramses a ridicat marele templu Hathor de la Abu Simbel. In plus, mormantul lui Nefertari este cel mai frumos din Valea Reginelor.

Istnofret
               Dupa moartea lui Nefertari, survenita in cel de-al 25-lea an de domnie a lui Ramses, Istnofret a fost incoronata regina – pozitie din care a jucat un rol crucial la curtea faraonului, administrand practic nordul imperiului. Istnofret (sau Isisnofret) i-a nascut lui Ramses cei mai importanti fii: Meneptah, succesorul faraonului, si Khamwese, Marele Preot al templului Ptah de la Memphis. Mormantul ei nu a fost descoperit pana astazi.

Bent’anta
              A devenit concubina si apoi nevasta a tatalui ei dupa moartea mamei sale, Istnofret. Foarte curios, numele ei nu este egiptean, ci sirian, si se talmaceste prin Fiica a lui Anath (o zeitate pagana pentru egipteni). Cea mai cunoscuta reprezentare a Bent’antei este statuia din curtea principala a templului Karnak. Bent’anta fost inmormantata in Valea Reginelor, cu toate onorurile cuvenite unei suverane. 

Merit-Amun
            Dupa moartea lui Nefertari, Ramses a luat-o de nevasta si pe cea mai in varsta dintre fiicele sale, Merit-amun, care se spune ca ii semana la infatisare lui Nefertari. Aparent, unicul merit al printesei a fost aceasta asemanare cu mama sa (prin urmare, era de-o frumusete uimitoare). A detinut titlurile de Superioara si Maestra Haremului lui Amun-Ra, Fiica cu Fata Splendida si Fragezimea Curtii.

Constructiile Faraonului 

                      Pe parcursul lungii sale domnii, Ramses II a ridicat numeroase edificii – temple, palate, statui gigantice, gradini. O parte dintre acestea s-au pierdut, insa cele mai importante sunt si astazi in picioare.

Templele de la Abu Simbel

                     Cele doua temple inrudite de la Abu Simbel, descoperite intamplator de J.L. Burckhardt in 1813, sunt considerate nu doar niste monumente magnifice ale Egiptului Antic, ci si adevarate comori ale patrimoniului mondial. Re-Harakhte a fost dedicat principalilor trei zei din panteonul egiptean, iar Hathor – sotiei favorite a lui Ramses, Nefertari. Primul templu are 32 de metri inaltime si 38 latime, iar fatada ii este decorata cu patru statui inalte de 20 de metri, care ii reprezinta pe Ptah, Re-Harakhte, Amun-Ra si pe Ramses II insusi. Templul Hathor are aceleasi coordonate, numai ca cele patru statui ii infatiseaza pe Amon-Ra, pe soata sa Hathor, pe Ramses II si pe Nefertari. Atat in statuile din acest templu, cat si in celelalte reprezentari (statui sau picturi) ale cuplului faraonic, Ramses II si Nefertari au aceeasi inaltime – fapt unic in toata arta egipteana antica (faraonii obisnuiau sa-si infatiseze sotiile cu doua-trei capete mai scunde decat ei). Aceasta este o dovada in plus a iubirii patimase pe care Ramses i-a purtat-o primei sale sotii.

Sala Coloanelor de la Karnak

                      Karnak este cel mai mare complex religios construit vreodata si reprezinta chintesenta geniului a 13 generatii de arhitecti egipteni. Compus din 3 temple uriase, 10 temple de dimensiuni mai modeste, numeroase asezaminte si gradini, Ipet-isut (numele antic al complexului, insemnand Cel mai sacru loc din lume) se intindea pe o suprafata de 100 de hectare. Contributia lui Ramses II la Ipet-isut (in mare parte construit dupa ce faraonul a ajuns la tron) este semnificativa: al doilea pilon al Marelui Templu al lui Ra, hala templului lui Abydos si celebra Sala a Coloanelor.

Colosul Ramses

                     Este o enorma statuie de calcar, inalta de 10 metri. In 1820, cand a fost descoperit de catre italianul Giovanni Caviglia, colosul era deja deteliorat, nemaiavand maini si picioare, dar se crede ca in momentul in care a fost construit, avea cel putin 30 de metri inaltime. Cel mai probabil, statuia era amplasata langa templul Ptah.

Ramesseum

                      Ramses II si-a construit fabulosul templu mortuar langa mormantul tatalui sau, Seti I. Din nefericire, arhitectii nu au luat prea bine in calcul locatia asezamantului: aflat prea aproape de Nil, templul a platit tribut apelor, doar cateva colonade pastrandu-se pana astazi din ceea ce se banuieste a fi fost cel mai mare si mai fastuos mausoleu al tuturor timpurilor.

1881: Mumiile regale de la Deir El-Bahri 

“                    Membrii familiei Abd el-Rassoul au trait la vest de Theba, in apropiere de Valea Regilor, din cele mai vechi timpuri. Se spune ca, in vechime, stramosii lor au fost muncitori, preoti si hoti – oameni care au sapat, au pictat si au jefuit mormintele regale. Potrivit legendei, intr-o zi de vara a anului 1871, Ahmed el-Rassoul isi pastorea caprele pe pietroasele dealurile thebane, cand unul dintre animalele sale a luat-o la fuga.

                      Urmarindu-l, Ahmed a dat peste o crapatura ingusta in pamant, care ducea spre o catacomba. Barbatul a coborat cei treizeci de metri ai haului cu ajutorul unei funii si a gasit un coridor ticsit cu sicrie si comori. Scotocind prin cripte, Ahmed a realizat ca tocmai descoperise locul de veci al mai multor faraoni importanti din Noul Regat, ale caror mumii fusesera deshumate din mormintele lor originale situate in Valea Regilor de catre preotii celei de’a 21-a dinastii si reingropate in aceast loc indepartat din ratiuni de securitate.
                       Foarte precauti, Ahmed si ai sai au intrat in catacomba de numai trei ori in urmatorii zece ani. Totusi, de fiecare data, ei au scos de acolo artefacte fabuloase, pe care le-au varsat pe piata internationala de antichitati. Insa, odata ajunse pe piata, diversele obiecte cu inscrisuri regale nu le puteau ramane necunoscute egiptologilor de buna-credinta pentru prea mult timp.

                       In 1881, douasprezece sculpturi in lemn, vandute la Paris, au atras atentia lui Gascon Maspero, directorul de atunci al Serviciului de Antichitati din Egipt. In acelasi an, Maspero a inceput o ampla investigatie pentru a afla originea lor. Astfel a ajuns la Theba si a dat peste familia el-Rassoul. Ahmed a fost prins si bagat pentru cateva luni la inchisoare, insa, in ciuda faptului ca a fost interogat (si probabil torturat), el a refuzat sa dezvaluie locatia mormantului. In lipsa de probe, barbatul a fost eliberat si, odata ajuns acasa, a cerut familiei 70% din comoara drept recompensa pentru tacerea sa. Familia i-a refuzat cererea, iar fratele sau, Mahommed, temandu-se ca Ahmed ii va trada, s-a dus la politie si a dezvaluit unde se afla catacomba secretă.
               Serviciul de Antichitati a descins imediat acolo, excavarile fiind conduse de doi egiptologi de renume mondial, Emile Brugsch si Ahmed Kamal. Mumiile si comorile care se mai aflau in mormant au fost inregistrate, extrase si incarcate pe un vapor cu directia Cairo. Cand vasul a ajuns in capitala egipteana, ofiterul vamal, nestiind cum sa clasifice mumiile regale, le-a trecut in registru ca “peste uscat si sarat”. Printre mumiile respective, se aflau si cele a doi dintre marii faraoni pe care i-a avut Egiptul: Seti I si fiul sau, Ramses II (foto, jos). In prezent, cei doi se odihnesc intr-o camera speciala a Muzeului de Antichitati din Cairo.”

Articol preluat de pe www.descopera.ro